CETATEA LUI BUCUR

LEGENDA

1.          A fost o dată ca niciodată un pădurar sărac care trăia împreună cu fiica sa, pe care o chema Damboviţa, într-o pădure mare şi adâncă. Fata ştia toate secretele pădurii, toate potecile, toate cărările, toate vieţuitoarele care trăiau ascunse în iarbă şi în tufişuri.
2.          Intr-o zi, un print dintr-o imparatie indepartata s-a ratacit prin padure. Intalnind-o pe Dambovita, i-a cerut sa-l ajute sa-si regaseasca drumul. Ea a fost buna si i l-a aratat. Printul, vazand frumusetea si gingasia ei, a cerut-o de nevasta. Dambovita i-a spus insa ca-i fagaduise deja mana lui Bucur, cioban din vecinatatea padurii. In semn de multumire, printul - care nu era nimeni altul decat Printul Muntilor - i-a oferit atunci fetei un cutitas si o sfarleaza de lemn. Daca invartea sfarleaza, i se indeplinea orice dorinta.
3.          Dupa intalnirea cu printul, fata s-a dus cu cutitasul si cu sfarleaza si i le-a aratat logodnicului ei, Bucur. Dorind sa-i dovedeasca ce mult il iubeste si ca i-a fost fidela, ea a infipt cutitul intr-o stanca. Din locul unde a lovit, a tasnit un izvor de apa buna, curata si clara ca lacrima fetei. Dambovita a botezat acest izvor cu numele ei si, impreuna cu iubitul sau, au format un satuc la marginea padurii pe malul izvorului. Bucur a dat asezarii numele lui. Si asa, satucul, devenit astazi metropola, se numeste Bucuresti, iar apa care-l strabate : Dambovita. 
4.          Mai spune legenda ca indragostitii s-au casatorit, au avut copii vrednici si au trait ani multi si fericiti. Daca n-or fi murit intre timp, or mai fi traind si astazi...
5.          Geneza Bucurestiului ramane inca invaluita in mister. Localizata in spatiu - se afla la 60 km departare de Dunare, 125 km de Carpati si 260 km de Marea Neagra - dar pierduta in timp, intemeierea orasului Bucuresti cat si sonoritatea numelui sau sunt legate de legenda lui Bucur, pastor de oi, care ar fi pus bazele unui sat pe malul Dambovitei. 
6.          In trecut se numea Cetatea Dâmbovitei, numele actual de Bucuresti este pentru prima data amintit intr-un document semnat la 20 septembrie 1459 de domnitorul Vlad Tepes care si-a stabilit aici a doua resedinta dupa cea de la Târgoviste. In 1859 devine capitala Principatelor Unite Române, ca mai apoi in 1862 Bucuresti sa devina capitala României.
7.         In limba veche a dacilor," bucur " inseamna cioban, trecator, calator spre locul de iernat cu turma. "Bucura" reprezenta locul de intalnire a ciobanilor; si ce loc mai prielnic decat Campia Munteniei ar putea exista pentru o astfel de reuniune a turmelor. Inca din vremea dacilor acest spatiu mioritic - "Bucura"- brazdat de ape, bogat in pasuni si paduri, cu o clima blanda se bucura de popularitate in randul oierilor. Acestea fiind spuse, legenda cobanului Bucur nu poate fi considerata intamplatoare, prezenta lui in acest spatiu fiind pe deplin justificata.

Legenda despre întemeierea Bucureştiului

                                                                       după Dumitru Almaş

repovestire

Se spune că toate începuturile au o poveste. Aşa şi Bucureştiul. Pe vremea când năvăleau popoare migratoare în ţara noastră, precum tătarii, pe malul Dâmboviţei şi prin pădurile care azi nu mai sunt, din zona Bucureştiului de azi, vieţuia un cioban pe nume Bucur, care avea turmă mare de oi, cu câini şi măgari, şi cai. El nu trăia singur, ci mai mulţi ciobani îl ajutau să ţină rânduiala pentru tuns oile, făcut caşul şi multe alte treburi, care se fac la o stână.

Erau multe primejdii de înfruntat în acea vreme, printre care şi animalele sălbatice. Dar mai răi decât fiarele erau unii oameni, care veneau cu gând să fure, să omoare, să ia robi, să dea foc. Ciobanul Bucur a trecut prin toate acestea: de mai multe ori tătarii i-au dat foc la stână, i-au luat rob un cioban şi, într-o zi, chiar pe frumoasa Anca, fata lui, au prins-o şi au luat-o cu ei.

Dar fiind viteaz, Bucur a luat alţi doi ciobani cu el şi, călare, au galopat să o găsească pe fată. I-au ajuns pe tătari din urmă la apa Nistrului, care era îngheţată, fiind iarnă. Tătarii au crezut că gheaţa e destul de groasă pentru a trece pe ea, ca pe un pod..., numai că gheaţa a cedat şi ei s-au trezit cufundându-se în apă. Unii dintre ei s-au înecat... Însă Anca a fost salvată de tatăl ei şi de ciobani şi s-a putut întoarce acasă.

Apoi, Bucur a ridicat o casă mare, cu gard înalt, şi apoi, când şi fata lui s-a căsătorit, s-a format o mică aşezare, căreia i-au ridicat şi biserică: Biserica Bucur. Şi în jurul acestei aşezări, în timp, s-a format Bucureştiul, după numele ciobanului curajos.

Biserica lui Bucur Ciobanul există şi astăzi. Am citit despre ea următoarele: se află în sectorul 4, lângă mânăstirea Radu Vodă, este închinată Sfinţilor Atanasie şi Chiril, iar unii istorici nu au crezut în legenda lui Bucur, dar în urma cercetărilor mai multor documente, s-a ajuns la concluzia că Bucur e ctitorul ei. A fost ridicată mai întâi din lemn, de către Bucur, iar mai apoi, din cărămidă, de către Mircea cel Bătrân în 1416. Data exactă a construirii ei nu se cunoaşte nici azi.