Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele
Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă, apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.
Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.
Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.
După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primavara insorita.
A fost odata o Raza de Soare. Era chiar fata cea mai mica a Soarelui. Si, pentru ca era cea mai mica si mai rasfatata, tatal ei o lasa sa zburde pe unde ii dorea inima. Intr-o buna zi, Raza de Soare a hotarat sa se plimbe intr-o gradina. Acolo era Raiul pe pamant: flori care mai de care mai colorate si mai parfumate se unduiau sub adierea blanda a vantului cald de primavara.
– Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus Raza de Soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh. Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure:
– Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa?
– Cu siguranta ca a cules un trandafir, a spus un trandafir catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare.
– Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate.
– Nici vorba de asa ceva! le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre fratii mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem?
Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca Raza de Soare culesese o violeta, si nu altceva.
Numai intr-un colt al gradinii plangea cineva. Era un ghiocel mic si firav, a cărui codita fusese rupta de trena rochiei de aur a printesei. Cum Raza de Soare nu se departase prea mult, l-a auzit si i-a parut tare rau. A rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrima ca o perla, care a cazut pe codita rupta a ghiocelului, vindecand-o pe data. Dar nu a fost numai atat. Printesa Raza de Soare a venit langa ghiocel si i-a spus:
– Biata floricica firava, imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi! Ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc pentru a-mi repara greseala?
– Nu vreau nimic, a raspuns ghiocelul, lasandu-si frumosul cap in jos.
– Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, stralucirea lalelei? a insistat Raza de Soare.
– Nu, nu le vreau, dar daca doresti intr-adevar sa-mi faci un dar, da-mi voie sa rasar primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul meu abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara!
Si chiar asa a fost. Raza de Soare l-a sarutat pe ghiocel iar vraja a fost facuta. Apoi a disparut in inaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zambeste dintre peticele de zapada in fiecare primavara iar toata lumea stie ca vremea cea urata este pe sfarsite.
– Ce-ar fi sa aleg eu o floare frumoasa pe care sa mi-o prind in par? a spus Raza de Soare. Si, repezita cum era, s-a napustit asupra gradinii, a cules o floare si s-a inaltat din nou in vazduh. Toate florile din gradina au privit mirate catre cer si au inceput sa murmure:
– Ati vazut-o? Era frumoasa? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales printesa?
– Cu siguranta ca a cules un trandafir, a spus un trandafir catifelat si rosu, pe care boabele de roua straluceau ca diamantele in soare.
– Ba eu cred ca a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbena, iar suratele ei dadeau din capete incantate.
– Nici vorba de asa ceva! le-a retezat-o un crin mandru. A fost unul dintre fratii mei. Nu vedeti ce frumosi si parfumati suntem?
Pana si o violeta mica, dar intr-adevar splendida, a sustinut ca Raza de Soare culesese o violeta, si nu altceva.
Numai intr-un colt al gradinii plangea cineva. Era un ghiocel mic si firav, a cărui codita fusese rupta de trena rochiei de aur a printesei. Cum Raza de Soare nu se departase prea mult, l-a auzit si i-a parut tare rau. A rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrima ca o perla, care a cazut pe codita rupta a ghiocelului, vindecand-o pe data. Dar nu a fost numai atat. Printesa Raza de Soare a venit langa ghiocel si i-a spus:
– Biata floricica firava, imi pare tare rau ca te-am facut sa suferi! Ce dorinta vrei sa-ti indeplinesc pentru a-mi repara greseala?
– Nu vreau nimic, a raspuns ghiocelul, lasandu-si frumosul cap in jos.
– Nu vrei frumusetea trandafirului, parfumul crinului, stralucirea lalelei? a insistat Raza de Soare.
– Nu, nu le vreau, dar daca doresti intr-adevar sa-mi faci un dar, da-mi voie sa rasar primul dintre toate florile, de sub zapada rece, iar parfumul meu abia simtit sa-i faca pe oameni sa se bucure si sa stie ca a venit primavara!
Si chiar asa a fost. Raza de Soare l-a sarutat pe ghiocel iar vraja a fost facuta. Apoi a disparut in inaltul cerului, de unde venise. De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zambeste dintre peticele de zapada in fiecare primavara iar toata lumea stie ca vremea cea urata este pe sfarsite.
