BALADA UNUI GREIER MIC

                      De G. Topârceanu

Peste dealuri zgribulite,

Peste ţarini zdrenţuite,

A venit aşa, deodată,

Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,

Botezând natura udă

Cu-n mănunchi de ciumăfai,-

Când se scutură de ciudă,

Împrejurul ei departe

Risipeşte-n evantai

Ploi mărunte,

Frunze moarte,

Stropi de tină,

Guturai…

Si cum vine de la munte

Blestemând

Şi lăcrimând,

Toţi ciulinii de pe vale

Se pitesc prin văgăuni,

Iar măceşii de pe câmpuri

O întâmpină-n cale

Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,

Din căsuţa lui de humă,

A ieşit un greieruş,

Negru, mic, muiat în tuş

Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

-       Cri, cri, cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu s-adun

O grăunţă cât de mică,

Ca să nu cer  împrumut

La vecina mea furnică.

Fiindcă nu-mi dă niciodată,

Şi-apoi umple lumea toată,

Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,

Zise el cu glas sfârşit

Ridicând un picioruş,

Dar de-acuş s-a isprăvit…

Cri, cri, cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic şi necăjit.