POVESTEA EDUCATOAREI

            

        Când Bunul Dumnezeu a creat educatoarea, lucra deja în a şasea zi peste program (erau ore suplimentare). Atunci apăru Îngerul şi spuse:

         - Doamne, dar mult mai lucraţi la această figurină?

         Bunul Dumnezeu spuse:

         - Ai citit dorinţele speciale de pe comandă? Să fie uşor de îngrijit, dar să nu fie din plastic; să aibă 168 de părţi mobile, să aibă nervi de oţel şi o poală în care să şadă concomitent cel puţin 10 copii. Dar totuşi trebuie să încapă pe un scăunel de copil şi să trăiască cu precădere într-o poziţie plecată. Cuvântul ei să vindece totul, de la cucui până la durerea sufletească, şi să aibă 6 perechi de mâini.

         Atunci Îngerul scutură din cap şi spuse: „- 6 perechi de mâini, nu cred că este posibil!”

         - Nu mâinile îmi produc dureri de cap” , spuse Bunul Dumnezeu, „ci 3 perechi de ochi pe care educatoare trebuie să-i aibă.”

         - Fac parte din modelul standard? Întrebă Îngerul pe Bunul Dumnezeu.

Acesta dădu din cap şi spuse: „- o pereche care să vadă prin uşa închisă, în timp ce întreabă: ce faceţi voi acolo, dincolo? – chiar dacă deja ştie. O a doua pereche în ceafă, cu care vede ce n-ar trebui să vadă, dar ce trebuie să ştie. Şi bineînţeles, cei 2 ochi aici, în faţă, cu care priveşte copilul care se comportă imposibil şi care totuşi exprimă: te înţeleg şi te iubesc tare mult, fără să spună un singur cuvânt.”

         - O, Doamne, spuse Îngerul şi se trase uşor de mânecă, mergeţi la culcare şi continuaţi mâine.

- Nu pot, spuse Bunul Dumnezeu, pentru că sunt aproape de a crea ceva, ce într-o anumită măsură îmi seamănă. Am reuşit să creez o figurină care se poate vindeca singură, dacă este bolnavă, care poate mulţumi 30 de copii cu o mică prăjitură aniversară, care poate convinge un copil de 6 ani să se spele pe mâini înainte de mâncare,care convinge pe unul de 3 ani că plastilina nu este comestibilă şi care transmite inconfundabil că picioarele le-am conceput cu precădere pentru mers, şi nu pentru lovit. 

     Îngerul se plimbă încet de jur împrejurul modelului educatoarei.

         - Prea moale, suspină el.

         - Dar dârză, spuse Bunul Dumnezeu energic. Nici nu crezi câte poate realiza şi suporta această educatoare!

            - Poate să şi gândească?

         - Nu numai să gândească, ci poate încheia compromise şi judecăţi … şi poate uita!

          În final Îngerul se aplecă uşor asupra figurinei şi trecu cu degetele sale peste obrajii modelului.

         - Aici este o spărtură, spuse el. V-am spus eu: D-voastră încercaţi să introduceţi prea multe în acest model.

         - Acolo nu este o spărtură, spuse Bunul Dumnezeu, acolo este o lacrimă.

         - Pentru ce e bună?

         - Ea curge la bucurie, necaz, dezamăgire, durere, părăsire.

         - Sunteţi un adevărat geniu! spuse Îngerul.

         Atunci Bunul Dumnezeu privi dus pe gânduri şi spuse:

         - Lacrima … , păi da, ea este ventilul de supraplin.

................................................................................................

................................................................................................................................................................................................

Froebel spunea:”copiii nu sunt butoaie pe care sa le umplem, ci focuri pe care sa le aprindem!” Noi dorim sa aprindem scanteia cunoasterii si tine de multi adulti ca focul aprins sa nu se stinga!